Evoluţia bifazică a Progamelor Biologice Speciale (PBS)
cu condiţia ca rezolvarea conflictului (RC) să aibă loc.
Orice boală cunoscută în medicină este un eveniment bifazic, în cazul în care există o soluţionare a conflictului. Tratatele de medicină clasifică sutele de boli cunoscute până acum în “boli reci” şi “boli calde”. "Bolile reci" sunt cele în care pacienţii au pielea şi extremităţile reci, se află într-o stare de stres prelungită, pierd în greutate şi au insomnii sau dereglări ale somnului. Celălalt tip de boli, “bolile calde” sunt acelea în care pacientul are extremităţile calde sau chiar fierbinţi, are febră, apetit bun dar este mereu obosit şi epuizat. Acest tip reprezintă aproximativ 90% din totalul aşa-numitelor boli. În cazul "bolilor reci", faza de vindecare ulterioară a fost trecută cu vederea sau interpretată greşit ca o "boală". În cazul "bolilor calde" - unde faza de vindecare are loc înaintea declanşării simptomelor de temperatură - au existat de asemenea interpretări eronate care fie nu ţineau cont de faza precedentă (faza conflictului activ), fie interpretau simptomele drept o “boală”.
În creier, ambele faze ale Focarului Hamer se desfăşoară în acelaşi loc, deşi au configuraţie diferită: în faza de conflict activ, apar întotdeauna sub formă de cercuri concentrice clar marcate, iar în timpul fazei post-conflictuale Focarul Hamer apare edemaţiat. S-ar putea pune întrebarea justificată de ce în practica medicală nu s-a sesizat până în prezent această evoluţie bifazică a “bolilor”, atâta timp cât aceasta apare în mod atât de distinctiv şi predictibil. Răspunsul este la fel de simplu, pe cât a fost de dificil să se prevadă: aceste simptome sunt caracteristice doar pentru o parte a conflictului. În cazul în care conflictul nu este rezolvat, boala rămâne într-o singură fază, astfel că individul rămâne în stare de stres continuu, iar în cele din urmă moare de epuizare sau caşexie. Diagrama arată modul în care normotonia (ciclul normal zi-noapte) este transformată de apariţia DHS-ului într-o simpaticotonie de durată care continuă până la rezolvarea conflictului, moment în care se instalează vagotonia. Această stare de vagotonie va fi întreruptă în punctul cel mai scăzut printr-o criză epileptoidă/ epileptică, după care se instalează aşa-numita “fază de pipi”, în care biologicul elimină lichidul reţinut în timpul fazei de conflict activ. Încheierea Programului Biologic Special (PBS) coincide cu revenirea la starea de normalitate. Fiecare boală care implică şi o soluţionare a conflictului are, de asemenea, o fază de conflict activ şi o fază post-conflictuală de refacere. Faza de vindecare conţine - atâta timp cât nu este întreruptă de o recidivă şi o reactivare a conflictului - o criză epileptică/epileptoidă, care reprezintă punctul de tranziţie al fazei de vindecare, fiind localizat în cel mai scăzut punct al vagotoniei. Criza epileptoidă este un proces practicat de Mamă Natură de milioane de ani. Acest proces rulează simultan pe toate cele trei niveluri. Scopul acestei crize, care se instalează în cel mai accentuat punct al fazei de vindecare, este de a elimina edemul cerebral şi de readuce organismul înapoi la starea de normalitate. Ceea ce numim în mod normal o criză de epilepsie cu spasme musculare este doar o formă specială a crizei epileptice şi anume, faza de rezolvare a unor conflicte motorii. Crizele epileptoide, respectiv crizele epileptice, se deosebesc la bază ca şi mod de manifestare în cazul fiecărei boli în parte. În cazul crizelor epileptoide, diferenţa nu este reprezentată de tipul convulsiilor tonico-clonice ca şi în cazul conflictelor motorice, ci de faptul că fiecare conflict biologic sau “boală” comportă un anumit tip specific de criză epileptoidă. În cazul unei serii de mai multe boli, faza de vindecare nu este complet inofensivă şi poate duce chiar la moarte dacă nu i se acordă destulă atenţie. Prin manifestarea crizei epileptoide, Mama Natură a creat un mijloc simplu, dar foarte eficient, de verificare a reuşitei soluţionării conflictului, prin care induce o desfăşurare scurtă a conflictului la o intensitate maximă, pacientul retrăind conflictul foarte intens şi la viteză foarte mare. De exemplu, angina pectorală resimţită de pacient în timpul unui atac de cord. Până acum, nu s-a cunoscut că această durere este provocată de criza epileptoidă şi că are o importanţă vitală din punct de vedere biologic. Deoarece "buna desfăşurare" a crizei epileptoide - în cazul de faţă atacul de cord, determină supravieţuirea ulterioară a pacientului prin declanşarea eliminării edemului cranian. Ştiinţa Vindecării Germanice recomandă, în cel mai bun caz şi doar dacă este necesar, administrarea de cortizon. În criza epileptoidă, pacientul se confruntă adeseori cu manifestări clinice mai severe, de exemplu: embolia pulmonară sau infarctul cardiac, corespunzătoare unui conflict de separare sau de pierdere teritorială, care afectează releele arterelor şi venelor coronare; de asemenea hiper şi hipoglicemia corespunzătoare conflictelor de împotrivire şi dezgust. Fără îndoială, cel mai periculos punct este chiar la sfârşitul crizei, deoarece există posibilitatea ca aceasta să fi fost suficientă pentru “a întoarce roata”. Dar întotdeauna, pacientul trebuie să ştie că: majoritatea persoanelor reuşesc să supravieţuiască crizei. În timpul celei de-a doua jumătăţi a fazei de vindecare – odată cu începutul crizei epileptoide, în creier se stochează ţesut cerebral inofensiv (celule gliale) în scopul reparării Focarului Hamer apărut. Astfel, apariţia unei zone albe în Focarul Hamer, observată pe CT cranian, marchează - în cazul în care nu mai există niciun edem intra şi peri Focar - sfârşitul procesului de vindecare. Dacă la un CT cranian cu substanţă de contrast pe bază de iod (metodă clasică de diagnosticare) se evidenţiază celule gliale, verdictul este: “tumoră cerebrală”! Însă, prin definiţie, tumorile cerebrale nu pot fi explicate, deoarece celulele creierului nu se pot divide nici măcar în cazul presupuselor condiţii de dezvoltare a unei tumori; celulele cerebrale nu se divid în nicio împrejurare. Ce se poate reproduce de fapt sunt inofensivele celule gliale - care sunt de fapt ţesut de susţinere a creierului şi îndeplinesc acelaşi rol ca toate ţesuturile de susţinere din corpul nostru. Aceste formaţiuni, care apar luminoase la o tomografie computerizată, reprezintă de fapt o reparaţie a creierului în urma Focarului Hamer, deci reprezintă mai degrabă motive de bucurie decât de întristare sau de luare a deciziei pentru o operaţie pe creier. Un criteriu foarte important pe care Ştiinţa Vindecării Germanice îl ia în calcul este lateralitatea biologică a pacientului. Fără determinarea exactă a lateralităţii pacientului (stângaci sau dreptaci) nu se poate lucra conform principiilor Ştiinţei Vindecării Germanice. De asemenea, este foarte important de luat în calcul vârsta pacientului, sexul acestuia şi eventualele dereglări hormonale specifice sau influenţe ale factorilor externi (pastile contraceptive, iradiere ovariană, climacteriu, suplimente hormonale etc.). Oricine poate descoperi uşor dacă este stângaci sau dreptaci din punct de vedere biologic; se aplaudă ca la teatru; mâna care se află deasupra este cea conducătoare şi determină lateralitatea biologică. În cazul în care mâna care se ridică este mâna dreaptă, persoana este dreptace; invers, în cazul în care mâna stângă se ridică, persoana este stângace.
Testul aplauzelor
Acest test este foarte important pentru a afla care emisferă cerebrală a omului este activă (lucrează), deoarece există foarte multe persoane stângace educate să se comporte ca şi cele dreptace, însă pot face unele lucruri importante doar cu mâna stângă. De exemplu, persoanele stângace care au fost educate încă din copilărie să scrie cu mâna dreaptă. Vorbind la modul simplist, partea dreaptă a cerebelului şi o parte predominantă a părţii drepte a creierului nou controlează partea stângă a corpului şi invers, partea stângă a cerebelului împreună cu partea stângă a creierului nou sunt responsabile pentru controlul părţii drepte a corpului. Astfel că lateralitatea este dobândită din creier, mai exact de la nivelul cerebelului care determină încrucişarea, în timp ce la nivelul trunchiului cerebral, lateralitatea nu are practic niciun rol. De la organ la creier sau de la creier la organ, încrucişarea este întotdeauna aceeaşi. În corelaţia dintre psihic şi creier sau dintre creier şi psihic, lateralitatea este importantă, deoarece influenţează zona de impact a conflictului. Astfel, se poate stabili fiecare ”boală” prin prisma conflictului care o determină. De exemplu: o femeie dreptace suferă printr-un conflict de identitate un ulcer rectal, pe când o femeie stângace dezvoltă cu acelaşi conflict un ulcer gastric. Acelaşi exemplu este valabil şi în cazul în care pacientul este bărbat însă în mod inversat, dacă este dreptaci - ulcer gastric, dacă este stângaci - ulcer rectal în cazul aceluiaşi conflict. Lateralitatea stângă/dreaptă ne arată într-un mod înţelept faptul că, conflictele biologice nu au nimic în comun cu psihologia tradiţională sau cu Freud, ci sunt determinate biologic. Faptul că o femeie tânără stângace, în cazul unui conflict sexual, prezintă simptomele unui conflict teritorial masculin (angina pectorală), prin urmare a suferit o depresie, nu are niciun sens din punct de vedere pur psihologic. Femeile stângace nu îşi pierd funcţia ovariană în cazul unui conflict sexual, continuă să aibă ovulaţie şi menstruaţie, în timp ce o femeie dreptace, în cazul unui conflict sexual, nu mai are ovulaţie. Este interesant de asemenea faptul că în cazul gemenilor, întotdeauna unul este stângaci şi celălalt dreptaci.
|