Lateralitatea Array Imprimare Array

Lateralitatea biologică

Lateralitatea noastră biologică, faptul că suntem persoane dreptace sau stângace, este stabilită la naşterea noastră şi rămâne neschimbată de-a lungul întregii noastre vieţi.

Testul aplauzelor:

lateralitatea

Aplaudaţi şi fiţi atenţi la mâna care aplaudă (la mâna aflată deasupra). S-ar putea să fiţi surprinşi în cazul în care veţi afla că sunteţi o persoană stângace, deşi până acum eraţi ferm convinşi de faptul că sunteţi o persoană dreptace.Acest lucru se poate întâmpla în cazul în care aţi fost obligat să folosiţi numai mâna dreaptă. Stabilirea lateralităţii biologice este unul dintre cele mai importante lucruri în Ştiinţa Vindecării Germanice® cu toate că are la bază oregulă simplă. Trebuie cunoscut atât faptul că lateralitatea biologică nu este similară cu lateralitatea fizică, cât şi faptul că nu există oameni bilaterali (ambidextri) din punct de vedere biologic.În cazul persoanelor dreptace – femei/bărbaţi: partea stângă a corpului este partea mamă/copil (propria mamă, propriul copil sau persoanele şi animalele care ocupă asemenea roluri în viaţa noastră), partea dreaptă a corpuluieste partea partenerului (poate fi vorba despre un asociat, un partener, un coleg, un prieten, un adversar, o rudă). La persoanele stângace, indiferent de sex, este exact invers.

De exemplu, în cazul în care o persoană dreptace are probleme cu genunchiul stâng, experimentează un conflict legat de mama sau copilul său. La genunchi este vorba despre un conflict de „devalorizare de sine” referitor lacondiţia sportivă, în acest caz cu privire la mamă sau copil. În cazul în care o femeie stângace are dureri la umărul stâng, ea a trăit un conflict de „devalorizare de sine” legat de partener (sau de orice altă persoană cu excepţia mameisau propriului copil). De exemplu, are mustrări de conştiinţă „Ce parteneră infamă sunt!”.

Să revenim la cazul nostru: Dacă femeia, al cărei copil a suferit un accident, este dreptace din punct de vedere biologic, cunoaştem deja care sân se va îmbolnăvi: sânul stâng (partea mamă/copil). Urmăriţi cum îşi ţine copilul la sân o femeie dreptace: de obicei, faţa copilului este lipită de sânul stâng. Din acest motiv Programul Biologic Special Semnificativ apare la sânul stâng.